CoBra a fost singurul microcalculator românesc produs în perioada comunistă. Prototipul a fost gata după un an de cercetări, în 1986, la Brașov.
Modelul de serie a fost scos începând cu 1988. Carcasa acestuia din urmă a fost realizată în colaborare cu mai multe fabrici din ţară (Metrom Braşov – matriţa, IUS Braşov – turnarea, şi Electromureş – tastele), placa de bază a fost fabricată la ICE Felix Bucureşti, în timp ce componentele erau importate prin IPRS Bucureşti. Toate acestea erau asamblate la atelierele SIACT deținute de CFR.
În mod oficial au fost produse circa 1.000 unităţi, care au fost folosite la procese tehnologice (cuptoare, maşini-unelte şi roboţi), în contabilitate, gestiune de marfă, sisteme de supraveghere cu cameră video, divertisment etc. Producţia a fost oprită în 1990. Colectivul care l-a realizat era format din opt cercetători, coordonaţi de prof. dr. Toacşe Gheorghe. Astfel, la partea de hardware au lucrat Vasile Prodan, Wagner Bernd Hansgeorg şi Adrian Maxim, iar la cea de software, Marcel Arefta, Sorin Finichiu, Mircea Pop şi Sorin Cismaş.
Calculatorul CoBra era capabil să execute cele mai diverse sarcini, precum: dimensionarea şi desenarea în culori a structurilor mecanice, rezolvarea problemelor matematice şi ştiinţifice care sunt algoritmizate, proiectarea şi testarea circuitelor electrice şi electronice complicate, comandarea economică şi la momentul oportun a proceselor de producţie, operarea braţelor robotice, determinarea cu precizie a stării de dezvoltare a unei culturi etc.
Sistemul integral, cu TV, casetofon și imprimantă FOTO Enciclopedia României
Putea opera cu aplicaţii de gestiune şi contabilitate, diagnostica anumite afecţiuni, interpreta cu succes tomograme, electrocardiograme şi encefalograme, putea fi utilizat și ca maşină de scris, dar și pentru jocuri simple.
Costa cât jumătate din valoarea unei mașini Dacia
CoBra lucra în principal în două moduri: CoBra BASIC (configuraţia automată) şi CoBra CP/M (care era încărcat de pe dischetă). Din acest motiv, CoBra a fost promovat sub sloganul „Două computere într-unul singur”. Opţiunea pentru un sistem sau altul era făcută la pornirea calculatorului.
Astfel, dacă nu era conectată o unitate de disc flexibil, calculatorul intra automat în modul BASIC, altfel utilizatorul trebuie să apese B, W, D sau C, corespunzătoare fiecărui sistem posibil (BASIC, OPUS, CP/M de pe dischetă, respectiv alt sistem de pe dischetă).
Sistemul complet al calculatorului includea în plus sursa de alimentare, un televizor sau monitor color, unul sau două casetofoane, o unitate de dischete la care se mai putea conecta încă una, o imprimantă şi unul sau două joystick-uri. În interiorul carcasei calculatorului se aflau trei module: placa de unitate centrală, placa pentru interfaţa cu unitatea de disc flexibil, şi tastatura.
Dimensiunile unităţii centrale erau de 35,5×27×5,5 cm, greutatea era de 1,5 kg, iar preţul unui calculator se situa între 27.000 şi 35.000 lei, cam cât jumătate din valoarea unui autoturism Dacia.
Placa de bază, furată în Rusia
Fiabilitatea şi performanţele acestui calculator au suscitat interesul şi peste hotare. Astfel, fiind prezentat la o expoziţie în URSS (1988), deşi fusese fixat cu şuruburi de postament, a doua zi a fost găsit de către delegaţia română cu placa de bază furată. Din fericire, a existat alta de rezervă.
Varianta pirat realizată de studenți FOTO Enciclopedia României
„Am fost avertizaţi de Securitate împotriva spionajului industrial şi că este posibil să se încerce ceva. Noi, ca să fim siguri că nu vor fi probleme, i-am fixat carcasa cu şuruburi de masă în pavilionul expoziţional şi l-am sigilat. A doua zi dimineaţa, înainte de inaugurarea expoziţiei, calculatorul nu mai funcţiona. În acel moment am văzut că fusese desfăcut, placa de bază a fost scoasă, iar integratele cu «inteligenţă» au fost, la rândul lor, scoase. Au copiat şi soft-ul (EPROM-ul). Bineînţeles că am reuşit să-l repunem imediat în funcţiune”, declara Adrian Maxim, într-un interviu pentru presa din Brașov.
O altă întâmplare legată de acest calculator greu de obţinut de către cetăţeanul de rând era cea a exemplarelor „pirat” realizate de studenţii bucureşteni din Regie. Aceştia făceau rost de plăci de bază şi componente din fabrica ICE Felix şi le asamblau în carcase de HC 85 sau în unele artizanale. Aceste exemplare ar fi depăşit numărul celor „oficiale”.
O sarcină grea a fost cea a instruirii directorilor de uzine sau a ospătarilor ONT Carpaţi pentru utilizarea calculatoarelor CoBra:
„De multe ori făceam naveta între Institutul de Tehnică de Calcul şi judeţeana de partid, ca să prezentăm calculatorul, când veneau nomenclaturiştii de la PCR. De asemenea, deplasările pentru instalarea computerelor durau mai mult de 75% din timpul de producţie; stăteam câte o săptămână – două numai ca să le explicăm cum funcţionează. Cea mai mare problemă a fost crearea unui soft pentru rezervarea camerelor, pe grade de prioritate pentru recepţioner, şef de recepţie, şef de unitate, director ONT şi minister. Şefii din turism s-au certat două luni ca să stabilească ce limite de camere au la fiecare nivel. Oricum, cursul a durat 6 luni, iar examinarea şi promovarea cursului, un an, dar nici după acest termen nu au obţinut diplomă toţi angajaţii ONT”, mai susținea inginerul Adrian Maxim. În prezent, astfel de calculatoare mai există doar în colecții private sau în muzee.
